Ville de Québec sau visul libertatii

Featured Ville de Québec sau visul libertatii

Capitala provinciei canadiene Québec păstrează ADN-ul vechii Europe. Dacă la Bruxelles se coace o Uniune cu „două viteze”, în America de Nord sufletul Noii Franţe sălăşluieşte de peste patru sute de ani.

Canada, spre deosebire de Statele Unite ale Americii, strânge şi ordonează visurile celor veniţi din Europa sau de aiurea. Nu este acel spaţiu unde nimic nu mai contează în afară de viitor, ci locul unde trecutul construieşte prezentul. Eşti eliberat de chingile pământurilor natale şi, totodată, încurajat să priveşti în urmă. Aici nu uiţi, ci îţi asumi; lupţi cu proprii demoni, nu fugi de ei.

Pe scurt, acesta este sentimentul stăpânitor, odată ce inspiri adânc aerul din vârful stâncii Cap Diamant. Pentru că, da, oraşul Québec, capitala provinciei cu acelaşi nume, este un simbol al libertăţii absolute, asumate ca atare, cu trecut, prezent şi viitor. Aici se află stânca abruptă Cap Diamant, care se ridică deasupra vadului îngust al fluviului Sfântul Laurenţiu. Aici au murit oameni, departe de locurile tinereţii lor, poate mult prea departe şi de ei înşişi, pentru a da identitate unui ţinut de poveste. Cu adevărat de poveste, pentru că vara şi toamna sunt desprinse din Rai; şi preced, amăgitor, un iad îngheţat.

Aşadar, Québec-ul nu previne pe nimeni că i-ar putea rămâne sufletul într-o crustă de gheaţă vreme îndelungată. Culorile toamnei, cafenelele strâmte, clădirile vechi cu acoperişuri de culoarea mucegaiului, toate la un loc îţi fură gândurile şi îţi distrag atenţia de la cerul plumburiu de octombrie. Poate doar promoţiile la hainele de iarnă, uşoare şi călduroase, care te ajută să rezişti afară până la -40 de grade Celsius, să te mai trezească niţel din reverie.

Dar, în fond, cui îi pasă de ce va urma?! Autocarele cu turişti japonezi, veşnic zâmbitori şi entuziasmaţi, îţi alungă şi ele spectrul viitorului imediat.

BLĂNURI ŞI PRAF DE PUŞCĂ

Din pliantele turistice risipite prin hoteluri, ca peste tot în lume, afli generalităţi. Un fel de „să nu zică lumea că am trecut degeaba pe acolo”, extrem de util, de altfel, exploratorilor de puburi şi de noi sortimente de bere. Numeroşi şi de necondamnat, în fond, pentru că pe seama cheltuielii lor se mai găsesc bani şi pentru cultură. Spiritul adevărat al oraşului îl descoperi însă în singurătate, rătăcind pe străduţe şi dându-ţi răgaz să visezi. Pentru că aici totul este un vis şi se pare că va rămâne aşa încă multă vreme.

Carevasăzică, într-un fotoliu comod din faţa recepţiei hotelului, după ce ţi-ai mâncat muffins-ul şi ţi-ai băut cafeaua lungă şi aromată, poţi citi relaxat următoarele:

Oraşul Québec este prima aşezare fondată în America de Nord, capitală a Noii Franţe, a Canadei de Jos şi, pentru o scurtă perioadă, chiar capitală a Canadei. De aceea, Ville de Québec a fost supranumit «la Vieille Capitale», adică Vechea Capitală. Zidurile de fortificaţie din centru sunt singurele rămase în picioare la nord de Mexic, motiv pentru care oraşul a fost declarat de către UNESCO, în 1985, World Heritage Site.

Samuel de Champlain este cel de care se leagă începuturile Québec-ului, în secolul al XVII-lea. Sub conducerea prolificului personaj istoric, francezii debarcaţi pe coasta Americii au întemeiat, în 1608, o fabrică de blănuri şi o cetate, pe stânca de care v-am vorbit deja, Cap Diamant.

Problemele francezilor cu englezii au început prin 1629, atunci când supuşii Coroanei Britanice au luat în stăpânire aşezarea. Dar asta într-o primă fază, doar până în 1632, an în care Québec-ul a fost recucerit de Champlain. El s-a preocupat să ridice fortul Château St-Louis, pe o colină de piatră. Pe structura acestuia a apărut mai târziu (în 1924) Château Frontenac, construcţia dominantă a oraşului, botezată după guvernatorul Louis de Baude, conte de Frontenac.

Negoţul cu blănuri, care s-a dovedit foarte profitabil, a fost o armă cu două tăişuri. Pe de o parte, a contribuit la înflorirea aşezării lui Samuel de Champlain, însă, pe de altă parte, a făcut-o râvnită de englezi. Timpul a trecut, negustorii şi-au văzut mai departe de atelierele lor, la adăpostul fortului, prelaţii catolici şi trimişii Regelui şi-au făcut apariţia în Québec. Oraşul a devenit principalul centru al Noii Franţe, căpătând titlul neoficial de „Gibraltar al Americii de Nord”. În dreptul anului 1660 istoricii consemnează un nou asediu al englezilor asupra Québecului, acţiune militară eşuată. Francezii îşi învăţaseră lecţia. Rivalii lor au fost nevoiţi să mai aştepte aproape un secol pentru a pune stăpânire pe Québec. S-a întâmplat abia în 1759.

RĂZBOIUL DE 15 MINUTE

Parc des Champs-de-Bataille, adică vreo sută de hectare de pământ vălurit, aminteşte astăzi de lupta care a durat un sfert de oră şi care a pus capăt stăpânirii franceze în America de Nord. Aici, într-o dimineaţă răcoroasă de septembrie a anului 1759, trupele generalului britanic Wolfe s-au aliniat în poziţie de luptă pentru a străpunge apărarea franceză condusă de generalul Montcalm. Soldaţii lui Wolfe urcaseră deja pe malul fluviului Sfântul Laurenţiu, fără ca francezii să prindă de veste. Luată prin surprindere, armata lui Montcalm, formată dintr-o amestecătură de soldaţi profesionişti şi voluntari, s-a apărat în dezordine şi a fost decimată de focul susţinut al englezilor. Ca o ironie a sorţii, ambii generali au pierit în urma încleştării – Wolfe pe câmpul de luptă, Montcalm, în ziua următoare, din cauza rănilor suferite.

Temându-se de posibile tentative de recucerire a oraşului, englezii au extins fortificaţiile Québecului, printre care şi Citadela. Astăzi, ea este sediul „Vingt-deux”, prestigiosul Regiment Regal 22 al vorbitorilor de franceză din armata canadiană. Vara, aici se schimbă garda, la ora 10 dimineaţa, în bătaia tobelor de retragere. Prilej excelent pentru turişti de a admira disciplina şi ritualul „tunicilor roşii”, soldaţii cu căciuli uriaşe de blană, poate uşor caraghioase, însă excelent instruiţi.

CE SĂ NU RATEZI

Dacă tot ai avut de dat aproximativ 2.000 de euro pe biletele de avion, e păcat să nu te nimereşti măcar la Carnavalul de Iarnă sau la festivalul muzical de vară din Quebec City (cum îi zic anglofonii).

În împrejurimi mai poţi vedea cascada Montmorency, basilicaSainte-Anne-de-Beauprésau staţiunea de sporturi de iarnă Mont-Sainte-Anne. Aceasta din urmă este o adevărată binecuvântare pentru cei care suportă, aici şi în restul Americii de Nord, temperaturi medii multianuale de -12 grade Celsius, în luna ianuarie. Iarna este foarte lungă şi deprimantă, iar pentru a-ţi menţine tonusul trebuie să practici sporturi de iarnă.

Nu este de lepădat nici o excursie la Parc Aquarium du Québec, acolo unde pasionaţii de natură pot descoperi mii de specii de mamifere, reptile şi peşti specifice Americii de Nord şi Arcticii.

Revenit în mijlocul «la Vieille Capitale», după o cafea reconfortantă, poţi trece şi pe la Muzeul Naţional de Arte Frumoase, pe la Mănăstirea Ursulinelor sau pe la Muzeul Civilizaţiilor.

Sunt departe de a fi amintit toate locurile în care merită să ajungi, fie şi pentru câteva clipe, dacă ai şansa de a vizita Ville de Québec. Fiecare are ritmul său şi ştie ce i se potriveşte, însă un lucru mi se pare limpede ca lumina zilei. Capitala Noii Franţe nu este o destinaţie pe care să o bifezi, ci una pe care să o trăieşti în tăcere, făcând efortul de a înţelege puterea oamenilor de a depăşi prejudecăţile timpului lor.

 

sursa: historia.ro

Certificat Web norton safe web valid rss rogers Revista Presei ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare ziare.org