Timbuktu, orasul de aur de la capatul lumii

Featured Timbuktu, orasul de aur de la capatul lumii

Timbuktu, unul dintre cele mai vehiculate nume africane, a fost, vreme de secole, sinonim cu inaccesibilitatea misterioasă a Africii, cu ideea unui „capăt al lumii” mai degrabă aspaţial. Toţi copiii ştiu că infamul Edgar din animaţia Disney „Pisicile aristocrate” ajunge, în final, într-un cufăr cu destinaţia Timbuktu – departe, cine ştie cât de departe, pe tărâmul nimănui. Dar, în realitate, Timbuktu este un oraş african splendid, localizat în sudul statului Mali, în apropiere de fluviul Niger.

Timbuktu a fost fondat de populaţiile nomade de tuaregi, în secolul XII, şi a devenit rapid un centru comercial important, găzduind caravenele ce veneau sau plecau spre deşertul Sahara.În secolul XIV, faima oraşului s-a răspândit în întreaga lume.

Legenda oraşului african născut din nisip începe în 1324, când împăratul din Mali a plecat în pelerinaj la Mecca, via Cairo. În Cairo, toţi negustorii şi comercianţii au fost impresionaţi de cantitatea uriaşă de aur a împăratului, iar acesta le-a spus că aurul vine din Timbuktu.

Mai târziu, în 1354, marele explorator arab Ibn Battuta a scris despre vizita sa în Tibuktu, povestind despre bogăţiile şi aurul cu care este binecuvântată regiunea. Aşa se face că Timbuktu a devenit cunoscut ca El Dorado-ul african, un oraş de aur.

În secolul XV, importanţa oraşului a crescut, dar nici aici casele nu erau din aur. Timbuktu producea câteva din bunurile de care avea nevoie, dar, în principal, era un centru comercial pe ruta transportului de sare în regiunea deşertică. Treptat, a devenit şi un centru pentru studiul islamului, aici înfiinţându-se o universitate şi o bibliotecă impresionantă. Populaţia oraşului în anii 1400 se ridica la 50-100.000 de locuitori, iar un sfert dintre aceştia erau cărturari sau studenţi.

Timbuktu, greu de vizitat

În 1526, Leo Africanus, un musulman din Grenada, face o călătorie la Timbuktu, pe care îl caracterizează ca fiind un spaţiu comercial clasic. Popularitatea oraşului creşte, iar în 1618 este înfiinţată o companie londoneză pentru a menţine relaţii comerciale cu Timbuktu. Soarta lor a fost însă tragică: în prima expediţie, întreg echipajul a fost ucis, iar în a doua, au navigat pe râul Gambia şi nu au ajuns niciodată la Timbuktu.

În anii 1700 şi la începutul anilor 1800, mulţi exploratori au încercat să ajungă la Timbuktu, dar niciunul nu s-a mai întors. Numeroşi exploratori – mai mult sau mai puţin norocoşi – au fost forţaţi să bea urină sau sânge pentru a putea supravieţui în deşertul Sahara. Fântânile secau sau aveau prea puţină apă, apa fiind o resursă rară şi de preţ.

În 1805, doctorul scoţian Mungo Park a încercat să călătorească la Timbuktu. Din păcate, din echipa sa – vreo doisprezece europeni şi nativi –, unii au murit, alţii au abandonat expediţia, iar Park a rămas singur. A navigat pe râul Niger, dar nu a vizitat niciodată oraşul, căci pe drum, sănătatea sa psihică s-a deteriorat considerabil şi a început să împuşte oameni şi diverse obiecte aflate pe malul râului.

În 1824, Societatea Geografică din Paris a oferit un premiu de 7000 de franci şi o medalie de aur în valoare de 2000 de franci primului european care putea ajunge la Timbuktu şi înapoi pentru a spune povestea miticului oraş african.

Un european la Timbuktu. Şi-apoi, încă unul.

Primul european care a reuşit să ajungă la Timbuktu a fost exploratorul scoţian Gordon Laing. A plecat din Tripoli în 1825 şi a călătorit un an şi o lună până la destinaţie. Pe drum, a fost atacat de tuaregii nomazi şi a fost împuşcat, atacat cu săbii şi şi-a rupt o mână. După ce s-a însănătoşit, a continuat călătoria spre Timbuktu, unde a ajuns în august 1826. Nu a fost deloc impresionat de oraş, pe care l-a descris, aşa cum făcuse şi Leo Africanus, ca pe un centru comercial oarecare, plin de case cu pereţii din nămol, prins în mijlocul deşertului. Laing a stat în Timbuktu puţin peste o lună de zile. La două zile după ce a părăsit oraşul, a fost ucis.

Exploratorul francez Rene-Auguste Caillie a fost mai norocos decât Laing. Inventiv şi îndrăzneţ, a plecat în călătorie deghizat în arab, cu o caravană, spre disperarea tuturor exploratorilor europeni decenţi din acea perioadă. Caillie a studiat câţiva ani cultura arabă şi islamică. În aprilie 1827, a părăsit coasta Africii de vest şi a ajuns la Timbuktu un an mai târziu, deşi era bolnav de cinci luni. Timbuktu nu a reuşit să îl uimească nici pe Caillie, care a decis să rămână aici numai două săptămâni. S-a întors în Maroc şi apoi în Franţa. Caillie a publicat trei volume în care şi-a povestit călătoria şi a primit premiul promis de Societatea Geografică din Paris.

Geograful german Heinrich Barth a plecat din Tripoli împreună cu alţi doi exploratori în 1850, cu destinaţia Timbuktu. Cei doi camarazi au murit pe drum, iar Barth a ajuns singur în Timbuktu, în 1853. S-a întors acasă în 1855, când majoritatea lumii îl credea deja mort. Barth a devenit foarte cunoscut graţie celor cinci volume publicate după expediţie, deşi nici acest european nu a apreciat exotismul oraşului african.


Joseph Joffre cucereşte Timbuktu în numele Franţei

La sfârşitul anilor 1800, Franţa a preluat controlul asupra regiunii Mali şi a decis să scoată Timbuktu de sub conducerea tribului tuaregilor violenţi care controlau comerţul în zonă. Militarii francezi au fost trimişi să cucerească Timbuktu în 1894. Sub comanda (atunci) Maiorului Joseph Joffre, Timbuktu a fost ocupat şi a devenit un fort francez. Era greu de realizat o comunicare bună între Timbuktu şi Franţa, aşa că orice soldat staţionat aici era un nefericit.

Sahara a rămas greu de cucerit în domeniul comunicaţiilor chiar şi după inventarea transportului aerian. Avionul care făcea zborul inaugural între Alger şi Timbuktu, în 1920, a fost pierdut. Chiar şi astăzi, la Timbuktu se ajunge mai degrabă cu maşina, barca sau cămila, deşi a fost stabilită o rută aeriană. În 1960, Timbuktu a devenit parte a statului independent Mali.

Oraşul celor 333 de sfinţi, unde cămila a întâlnit canoea

Timbuktu oferă vizitatorilor numeroase opţiuni de distracţie – de la călătorii în deşert cu o caravană de cămile, la plimbări pe râul Niger. Fiind un centru important pentru studiul Islamului, Timbuktu găzduieşte şi trei dintre cele mai spectaculoase moschei - Djingareyber, Sankore şi Sidi Yahia.

Moscheea Djingareyber a fost construită de Sultanul Kankan Mussa, în 1327, după ce s-a întors din pelerinajul la Mecca. Apoi, a fost renovată de Qadi (n.r. – judecător musulman) din Timbuktu, imamul Al Aqib. Moscheea are o capacitate de 2.000 de persoane şi este una dintre cele trei şcoli care colaborau cu Universitatea Sangkore. În 1988, moscheea a Djingareyber a intrat în patrimoniul internaţional UNESCO, fiind recunoscută ca una dintre cele mai frumoase moschei din lume.

Sidi Yahia a fost construită în 1400 de şeicul El Moktar Hamalla. Moscheea Sangkore are şi o universitate omonimă, construită în secolul XIV. Moscheea Sangkore este centrul teologiei islamice.

 

sursa: historia.ro

Certificat Web norton safe web valid rss rogers Revista Presei ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare ziare.org