Lunile calde ale Sulinei

Featured Lunile calde ale Sulinei

Dimineaţa devreme, dacă ieşi pe plaja sălbatică a Sulinei şi te aşezi sub un cer senin, poţi vedea cum Soarele îşi ridică repede trupul rotund din mare, scuturându-şi portocaliul roşiatic peste valurile înspumate. La orele acestea din lunile calde ale anului, se trezesc şi pescarii, şi pescăruşii şi pelicanii, împărţind frăţeşte marea şi canalele cu stuf din împrejurul oraşului-port. Sulina freamătă de viaţă între Delta Dunării şi Marea Neagră.


De la Tulcea la Sulina, în lunile calde ale anului

Din portul oraşului Tulcea, un program serios respectat trimite zilnic spre Sulina nave de pasageri, pentru toate preferinţele şi buzunarele. Şi asta fiindcă un turist poate ajunge în cel mai estic oraş românesc doar pe două căi: una fluvială dunăreană, alta maritimă. Nici o şosea nu leagă cele două oraşe, şi bine că se întâmplă în acest fel, pentru aerul curat al Deltei şi pentru impresia de detaşare de cotidian pe care o vei purta cu tine tot timpul cât te vei afla la gura de vărsare a Dunării în mare.

Aşadar, pentru cei fără grabă şi economi, există varianta lungă de călătorie pe Dunăre, cu vaporul mare (numit "Pasagerul"), care ajunge la destinaţie după 4 ore. Pentru cei nerăbdători, grăbiţi ori cu rezerve financiare, nava rapidă saltă sportiv pe luciul fluviului. Spre norocul tuturor, catamaranul reprezintă varianta de mijloc, din toate punctele de vedere. Toate acostează în acelaşi port al Sulinei, pe malul drept al Dunării, unde se întinde cea mai mare parte a oraşului, pe o lungime de aproape 6 km. Bine aţi venit la Sulina!


Fără prea multă istorie

Dacă eşti norocos, la debarcader te va aştepta gazda ta din Sulina, oricând bucuroasă de oaspeţi noi şi vechi. În caz că trebuie să te descurci pe cont propriu, îţi stau la dispoziţie cele câteva taxiuri care dau raită prin oraşul întins pe 30 de hectare. Sau poţi chiar merge pe jos, puţin probabil să te rătăceşti: Sulina are şase străzi paralele cu Dunărea, numerotate cu primele şase cifre, şi alte 13 perpendiculare pe fluviu, purtând diverse nume. Doar străzile 1 şi 2 sunt pavate - de înţeles pentru un oraş în care, în urmă doar cu câţiva ani, circulau foarte puţine maşini iar localnicii alegeau între mersul pe jos şi mersul pe biciclete. Astăzi, deşi nu sunt multe, taxiurile şi microbuzele înlesnesc turiştilor călătoriile spre malul mării şi spre port, din diversele (şi numeroasele) puncte de cazare ce au împânzit zona.

Surprinzătorul farmec al Sulinei nu poate fi tăgăduit şi nici rupt de istoria ce a trecut pătimaşă peste aceste ţărmuri fluviale şi maritime, împresurate de stuf, canale şi grinduri. Toate epocile se citesc pe casele din oraş, de către cel ce îşi lasă timp să bată străzile amintindu-şi de puţinele date avute din răsfoitul unor pagini. Pe prima stradă din centru, chiar pe mal şi în dreptul sălciilor visătoare, un rând de clădiri pestriţe ţine geamurile îndreptate spre apa fluviului, destul tulburată de bărci cu motor, vase de croazieră şi vapoare uriaşe. Găseşti, printre altele, câteva restaurante, câteva magazine suficient de bine aprovizionate, pensiuni, terase, mici parcuri, Primăria, Casa de Cultură şi un palat impozant. Spre capătul din vest, strada trece prin faţa câtorva blocuri, apoi pe lângă ruinele fostei fabrici de conserve, pe lângă bine păstrata clădire a Uzinei de Apă şi pe lângă case. Pe strada a II-a, alte câteva instituţii locale şi mici magazine se amestecă printre case. Nu departe de centru este Farul Vechi. Pe celelalte străzi, unele dintre locuinţe primesc turişti, altele se ascund sfioase în spatele gardurilor. Spre capătul estic al oraşului, unde se întinde plaja, s-a construit mai mult, în interes turistic, însă fără ca peisajul urbei să sufere schimbări majore.

Sulina înseamnă un amestec intens de nou şi vechi. Din timpul vârstei de aur a oraşului se păstrează, ca dovadă supremă a rolului său important pe Dunăre şi la Marea Neagră, fostul sediu al Comisiei Europene a Dunării. Privit cu nostalgia necesară, Palatul în stil neoclasic de pe Strada I trimite cu gândul la un oraş european al secolelor trecute, iar istoria confirmă povestea acestui monument de arhitectură. Timp de 83 de ani, până în 1939, Sulina a fost unul dintre porturile fluviale însemnate ale Europei, după ce s-a instituit libera navigaţie pe Dunăre prin tratatul de pace de după războiul Crimeei. Interesele puterilor occidentale în zonă au atras investiţii majore în regiune, iar oraşul s-a dezvoltat şi a căpătat, pe merit, un aspect cosmopolit. Micul şi sărăcăciosul sat pescăresc de dinainte a fost repede uitat. A venit însă războiul, Comisia şi-a încetat activitatea şi, în anii grei ai celei de-a doua conflagraţii mondiale, peste 60% din clădirile oraşului au fost distruse. Sulina cea prosperă odată nu şi-a mai revenit. După anii 1990 s-a închis fabrica de conserve din oraş, mulţi locuitori fiind lăsaţi fără venit; apoi, treptat, şi şantierul naval şi-a restrâns activitatea.


Cum am spus, construcţiile Sulinei relevă istoria ei: Palatul şi Farul Vechi aduc aminte de vremurile când inginerii şi diplomaţii europeni adoptau oraşul ca noua lor casă, iar "Cazinoul" găzduia baluri dansante; despre sărăcirea lăsată de război şi de părăsirea locului şoptesc balcoanele ruginite ale vilelor în ruină, vizitate doar de păsări şi vânt; multe dintre casele abandonate şi blocuri au legătură cu ultimele decenii ale secolului XX, iar casele scunde şi prinse sub stuf la margini de oraş duc imaginaţia călătorului în timpurile demult apuse, când puţinii pescari şi proscrişi duceau o viaţă grea în Delta Dunării.

Dar mai are Sulina un fel de case: modeste, curate şi atât de albastre, că parcă cerul însuşi le-ar fi pictat zidurile, ferestrele, gardurile şi visele. Atât de optimistă este nuanţa de culoare, încât te molipseşti. Speranţa pluteşte în aer, amestecându-se cu mirosul petuniilor şi al mării. Pensiunile cochete promit şi ele un viitor mai bun pentru Sulina, pregătită să renască într-o altă formă, mai potrivită pământurilor şi apelor nepreţuite ale Deltei Dunării.


De vizitat în Sulina

Pentru că se vorbeşte aici doar de oraş, să uităm în aceste rânduri de miraculoasa deltă dimprejur şi cum se pătrunde în universul ei de stuf şi păsări. Călătorul înţelege mai bine Sulina dacă face trei opriri esenţiale: Farul Turcesc, Farul Comisiei Europene şi Cimitirul Maritim.

Cu orice barcă luată de pe cheiul central al oraşului se ajunge repede la Farul Turcesc, construit la începutul secolului al XIX-lea pe malul stâng al Dunării, din porunca unui conducător turc. O alee lungă din beton, ascunsă sub trestiile aplecate, leagă farul de şantierul naval. Mai înainte ca lucrările de amenajare să schimbe Canalul Sulina, turcii urmăreau din far corăbiile ce veneau dinspre mare, păzind astfel traseul lor maritim spre Constantinopol. Acum, în interiorul înalt al turnului păsările zboară printre schelele ruginite. De pe scara exterioară, lipită în jurul şoldurilor de far, privirea curioasă cuprinde Sulina, Delta şi marea, însă în zadar: nu se mai arată pânzele vaselor de demult; doar bărcile pescarilor, priponite în stufăriş.

Farul Comisiei Europene, aflat în centrul oraşului, suie vizitatorii la 17 metri deasupra Sulinei, pe o scară interioară în spirală, luminată de trei ferestre rotunde. Inainte de a ieşi pe platforma exterioară se poate admira sistemul de oglinzi ce ajuta lumina să călăuzească navele în port. Muzeul deschis în clădirea de la baza farului cuprinde două camere largi, cu două expoziţii deosebite: cea din stânga este dedicată dirijorului George Georgescu, originar din Sulina, iar cea din dreapta constă într-o bogată sursă de informaţii despre Comisia Europeană a Dunării. Tot aici se află şi biroul scriitorului Jean Bart (de fapt, acesta este pseudonimul literar al lui Eugeniu Botez), cel care a scris celebrul roman "Europolis", descriind cum nu se poate mai bine Sulina marinarilor şi viaţa decadentă din portul vremilor trecute.

În 1870, Farul Vechi se situa chiar la ieşirea Dunării în mare. Acum, Farul Nou se află la capătul canalului fluvial, acesta lungindu-se mult, odată cu pământurile tinere aduse de ape.

La marginea oraşului, nu departe de plajă, Cimitirul Maritim poartă însemn de monument istoric. Nu este nimic de mirare în acest fapt, căci el reprezintă o filă importantă din istoria Sulinei. Crucile, monumentele funerare şi însemnele de pe ele, multe deja greu de descifrat, ţin o evidenţă originală oamenilor mai mult sau mai puţin importanţi ce au trăit şi au trecut pe aceste meleaguri: ingineri ai Comisiei Europene, căpitani de corăbii, pescari pieriţi în Dunăre, piraţi înecaţi în mare, români, evrei, greci, englezi, ruşi, turci, italieni etc., toţi cu destine frânte în mod tragic în jurul portului Sulinei, în secolele XIX-XX. Chiar şi prinţesa Ecaterina Moruzi, nepoata voievodului moldovean Ioan Sturza, are ridicată o cruce din piatră, din 1893. Poate că niciunde nu este mai bine relevată diversitatea lumii Sulinei, decât în acest mic cimitir cu o capelă, un dric şi pietre funerare şterse de timp.

Călătorului îi mai rămâne să vadă în Sulina Uzina de Apă, construită cu sprijinul financiar al Reginei Olandei, Farul Nou, bisericile vechi ale oraşului, cherhanaua, portul, Şantierul Naval. De fapt, pe lângă cheiul Sulinei se desfăşoară viaţa marinărească: navele mari de transport ancorează zilnic, bărcile se găsesc într-un dute-vino obişnuit, iar vasele de croazieră îşi încetinesc cursul, lăsând turiştii ieşiţi pe punte să privească oraşul. Poate într-o zi Sulina va fi destinaţia preferată a turiştilor pasionaţi de călătorii pe Dunăre şi de case albastre învecinate cu marea de stuf a Deltei.


Plaja

Din capătul sud-estic al oraşului, drumul cu trotuar duce spre plaja Sulinei, printre tufişuri şi prin faţa câtorva construcţii recente. După podul care traversează canalul de apă paralel cu ţărmul, microbuzele ajung cu greu pe nisipul galben, până în dreptul celor două restaurante cu terase. Plaja este largă, iar cele câteva umbreluţe şi şezlonguri nu-i pot fura înfăţişarea sălbatică. În depărtările din stânga se zăreşte Farul Nou, iar în dreapta se ascunde, dincolo de orizont, oraşul Sf.Gheorghe. Este mult de mers până acolo, dar pe lângă mal s-a amenajat un drum de maşină ce leagă localităţile, oferind variantă pentru transportul cu barca.

Pe ţărmul lin, cu adâncimi mici, apa Dunării se amestecă în mare, lăsîndu-i un gust mai dulceag. Se spune că nisipurile Sulinei sunt cele mai fine de pe litoralul Mării Negre. Cu certitudine sunt unele dintre cele mai curate şi mai puţin asaltate de turişti zgomotoşi.

Peştele de pe masă

Ar fi nedrept să mănânci în Sulina altceva decât peşte, atâta vreme cât bucătăria locală, fie de restaurant, fie privată, întrece aşteptările celui străin de Deltă. Bucătarii pricepuţi ai oraşului sunt în stare să umple masa de fiecare zi cu bucate pescăreşti din cele mai savuroase şi mai pline de fantezie gastronomică. Icrele de crap sau de ştiucă, bine bătute, sunt aşezate în meniu între scrumbiile marinate şi rulada de crap. Pe farfuriile albe, batogul de somn se lăfăie cu îngâmfarea cuvenită oricărui sortiment privilegiat, cu pretenţii aristocratice. Chefalul prăjit trage peste el o pătură subţire de mujdei roşu, asemenea unei spume de căpsuni. Saramura de crap se luptă pentru supremaţie culinară cu storceagul din sturion şi cu borşul pescăresc. Somnul înoată vitejeşte în legumele coapte în cuptor, în timp ce ştiuca a prins rumeneala aurie de la foc. Cartofii înveliţi în boia ţin plachia de crap în mijlocul lor. O descriere mai în amănunt ar îmbolnăvi de tot pofticioşii; de aceea, e bine să afli despre felul şi gustul mâncărurilor acolo, la ele acasă, pe malurile înspumate ale Dunării.

 

Vara la Sulina

Se întâmplă destule lucruri bune în Sulina, precum în orice alt oraş, port sau staţiune. Dar pentru un călător, festivităţile de Ziua Marinei şi spectacolele de muzică şi dans ale Festivalului Minorităţilor Naţionale sunt cele mai semnificative, în această mică localitate dintr-o zonă cu o bogată diversitate etnică.

Pe data de 15 august a fiecărui an, localnici şi turişti se înghesuie pe cheiul Sulinei, pentru a vedea concursurile marinăreşti, al căror start este dat întotdeauna de un zeu Neptun sosit într-o barcă cu motor. E Ziua Marinei şi întrecerile vor ţine până târziu. Primele probe sunt mai puţin "râvnite", fiindcă sunt grele: înot în Dunăre şi tras la rame în bărci tradiţionale. De când ambarcaţiunile au primit câte un motor, vâslitul s-a cam transformat într-o corvoadă, aşa că nu prea mulţi concurenţi se înscriu în competiţie. Dar lista curajoşilor se lungeşte la săriturile de la trambulină şi la mersul pe şcondrii unşi cu vaselină. La această ultimă întrecere amintită, două prăjini sunt fixate de nava ancorată în faţa cheiului, iar suprafaţa lor se dă cu suficient de multă substanţă vâscoasă, cât să aibă concurenţii pe ce să alunece în încercarea de a prinde steguleţul de la capăt. Şi nu e deloc uşor să pui mâna pe el, ca să poţi câştiga un purceluş!

O altă probă amuzantă (pentru spectatori...) este prinsul raţelor: aduse în saci de pânză şi eliberate în mijlocul Dunării, vivacele păsări domestice vor antrena competitorii într-o urmărire ca-n filmele pline de suspans. În aceeaşi zi, se mai concurează la trasul de parâmă, alergarea în saci şi scanderberg. După spectacole şi diverse manifestaţii, sărbătoarea se încheie în noapte, când zeul Neptun se întoarce mulţumit în mare...

 

 

sursa: descopera.ro

Certificat Web norton safe web valid rss rogers Revista Presei ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare ziare.org