Descopera in Romania: „Patria prunei si a palincii” din Harghita, in satul ce dateaza de peste 700 de ani

Featured Descopera in Romania: „Patria prunei si a palincii” din Harghita, in satul ce dateaza de peste 700 de ani

Aroma prunelor coapte din satul harghitean Dealu - supranumit "patria prunelor şi palincii” -, unde toamna se instalează mai devreme, îmbie la savurat prăjiuri, plăcinte sau găluşte şi la degustat un degetar de palincă de casă, în serile reci.

Satul Dealu, situat în sud-vestul judeţului Harghita, la 12 kilometri de Odorheiu Secuiesc, a fost supranumit "patria prunelor şi palincii” şi este renumit pentru livezile de pruni, care cresc sălbatic pe 130 de hectare şi pentru palinci medaliate cu aur în străinătate.

Situat în podişul sud-vestic al munţilor Harghita, mărginit de colinele cu înălţimi de până la o mie de metri ale dealurilor Târnavelor şi Homoroadelor, satul "prunelor” abia se zăreşte dintre pădurile seculare şi livezi, deşi drumul în urcare te poartă către vârful unui platou vulcanic ce nu mai are deasupra decât cerul.

Localitatea, în care 2.000 de suflete îşi împart o suprafaţă de 5.000 de hectare, este centrul comunei cu acelaşi nume, care înglobează şi satele Sâncrai, Ulcani, Fâncel, Tămaşu, Tibod şi Valea Rotundă.

Natura a fost generoasă cu localnicii, jumătate din aşezare fiind acoperită cu pădure, iar cealaltă cu păşuni, cu 130 de hectare cu pruni care cresc sălbatic şi câmpuri cu narcise care se întind pe 800 de hectare.

În anul 1333, Dealu este pomenit pentru prima oară în documentele papale sub numele de "Uritzhegy”, însemnând "drum de munte” în limba maghiară veche.

"Pe vremuri aici au fost numai păduri întinse, peste tot. Pe măsură ce familiile se statorniceau şi se înmulţeau, în pădure mai apăreau câte un luminiş şi o casă nouă”, a povestit primarul comunei Dealu, Bálint Elemér-Imre.

Aşa s-a format imaginea actuală a satului, cu gospodării mari, risipite pe dealuri, unde mânânci o pâine până ajungi la vecinii cei mai apropiaţi.

Toamna se instalează mai repede în satul Dealu decât în alte părţi şi aroma prunelor coapte te îmbie la savurat prăjiuri, plăcinte sau găluşte cu prune dulci, proaspete şi pudrate cu scorţişoară, clătite cu magiun şi la degustat un degetar de palincă de casă în serile reci.

Prunele, blazonul satului

Mai mult de jumătate dintre sătenii din Dealu se ocupă cu agricultura, prelucrarea lemnului şi 40 la sută din populaţia activă face naveta la fabricile de confecţii şi la unităţile de prestări servicii din Odorheiu Secuiesc.

De un deceniu şi jumătate, au început să apară şi pensiunile agroturistice, tot datorită prunelor, despre care localnicii susţin că sunt "blazonul” localităţii.

"La noi, prunele înseamnă tradiţie, sunt sursă de existenţă, blazonul localităţii şi brand pentru promovarea turismului”, a spus Fancsali Boldizsár Ildikó, o localnică din satul Dealu.

Palinca, aspră ca oamenii de munte, este medicament, de dimineaţă, pe stomacul gol, se bea un pahărel, bun şi pentru trup şi pentru suflet

Fiecare casă din sat are propria livadă cu pruni, mai mică sau întinsă pe hectare întregi şi localnicii se ocupă din moşi-strămoşi cu prelucrarea fructelor. La sfârşitul lunii august, toată suflarea culege recolta de prune.

"Toată familia merge la cules de prune, copiii, părinţii şi bunicii. Cât este sezonul de cules, nimeni nu se ocupă cu altceva”, a adăugat Fancsali Boldizsár Ildikó.

Despre pădurile de pruni sălbatici care înconjoară satul Dealu, ascunzându-l ca o realitate inalterabilă în lada de zestre strămoşească, pomenesc documente din 1642, aflate în Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, iar începând din 1713 este recunoscută şi existenţa distileriilor de palincă de prune în zonă.

Palinca de Dealu este aspră ca oamenii de munte, are între 45 şi 55 de grade, iar gustul ei este unic. Localnicii spun că aroma specială a fructelor este dată de solul vulcanic, de modul aparte de coacere şi de soiul special de pruni, care cresc sălbatic.

"După cei ştiutori de carte care au studiat zona, sub stratul fertil de sol, destul de subţire, de 40 de centimetri, sunt roci vulcanice care conţin metale. Energia şi căldura soarelui din timpul zilei trec prin stratul fertil, se înmagazinează în aceste metale şi în cursul nopţii se redă o cantitate din acestea, iar fluxul coacerii fructului este special. În plus, prunii din Dealu sunt o specie rară, sălbatică, ce s-a adaptat locului de-a lungul secolelor”, a explicat primarul Bálint Elemér-Imre.

Nenea Ambrus, un cunoscător al tainelor preparării palincii, a devăluit secretul licorii al cărei renume a depăşit hotarele ţării.

"Pentru palincă, prunele trebuie alese pe sprânceană, bucată cu bucată, fructele nu trebuie să fie lovite sau pătate, ci întregi şi nevătămate, altminteri nu iese bine şi se simte la gust. Palinca este medicament, de dimineaţă, pe stomacul gol, se bea un pahărel, dar numai unul, care este bun şi pentru trup şi pentru suflet. Palinca de la noi este valuta forte, deschide uşile şi desferecă limba ”, a spus, amuzat, bătrânul sătean.

Sărbătoare în saltul prunelor şi palincii

Festivalul destinat prunelor şi pălincii care au adus renume satului Dealu, organizat la sfârşitul lunii august şi care ţine trei zile şi trei nopţi, ca în poveşti, este aşteptat cu nerăbdare de comunitate, fiind un prilej de celebrare a bogăţiilor oferite de natură.

Gospodinele îşi etalează reţetele de gemuri, compoturi, budinci, prăjituri şi sosuri de prune după reţete moştenite de la străbuni, iar bărbaţii palincile lăsate la învechit unul sau mai mulţi ani.

Cel mai gustos magiun se prepară în cantităţi mari, de zeci de kilograme, la foc domol de lemne şi în vase de alamă. O singură gospodină nu este de ajuns, căci fierberea prunelor durează între 10 şi 24 de ore, iar pasta trebuie amestecată continuu.

"Spălăm bine prunele, le scoatem sâmburii şi le punem la fiert în vas de alamă. Focul trebuie să fie potolit şi amestecăm fără oprire. Esenţial este să nu punem zahăr deloc în magiun, pentru că fructele noastre sunt atât de dulci, că nu necesită adaos. Şi apoi le lăsăm să fiarbă zi-lumină sau chiar 24 de ore, cât e nevoie”, a povestit Bálint Margit Piroska, o altă localnică.

Plăcintele localnicelor au mai multe fructe decât aluat, iar găluştele cu prune numite "szilvásgombóc”, fierte şi tăvălite prin pesmet rumenit în unt de casă, stârnesc o explozie de gusturi ale copilăriei, rafinate cu rom, vanilie şi scorţişoară din belşug.

Sosurile dulci-acrişoare din prune, cu piper, câteva picături de oţet, ardei iute, cuişoare şi un căţel- doi de usturoi dau o notă de prospeţime şi înviorează fripturile din timpul lungii ierni harghitene, în special muşchiuleţul de porc şi pieptul de raţă al gospodinelor din Dealu.

Un juriu format din specialişti a "mustrat palinca”, adică a evaluat la modul cel mai critic încadrarea licorii în anumite standarde, analizându-i culoarea, aroma, buchetul, gustul şi claritatea.

"Am mustrat palinca toată noaptea, pentru că la actualul festival am avut de jurizat 17 feluri de palincă, preponderent din prune, dar şi alte sortimente, din mure, vişine, pere sălbatice, afine şi chiar de soc, palinci provenite de la producătorii locali care trebuie respectate cu stricteţe reţetele tradiţionale”, a spus unul dintre membri juriului.

Pentru a nu exista urmă de fraudă sau de îndoială asupra corectitudinii stabilirii ierarhiei câştigătorilor, juraţilor nu li se aduc la cunoştinţă numele concurenţilor, sticlele purtând doar numere. Clasamentul final este foarte important pentru localnicii care, astfel, vor afla dacă au şanse să participe la competiţiile internationale de profil.

Palinca de Dealu a fost medaliată cu aur la numeroase concursuri internaţionale. Cunoscătorii susţin că cea mai parfumată este palinca de soc.

"Noi facem, printre altele, şi palincă din soc, foarte apreciată, mai ales în străinătate. La un concurs, în Ungaria, a primit medalia de aur, fiind aleasă prima din 611 feluri de palincă din ţările participante din toată Europa. Este o băutură mai scumpă, pentru că dintr-o sută de kilograme de boabe de soc, lăsate 6 săptămâni la fermentat, iese cam un kilogram şi jumătate de palincă”, a afirmat Ambrus Levente, unul dintre concurenţi.

Pe lângă aromele prunelor, la festival s-au insinuat şi cele ale gulaşurilor din carne de mistreţ, căprioară sau cu afumături de porc, la ceaun. Spre deliciul participanţilor, un purcel de 40 de kilograme s-a fript la proţap, iar o tocană de 400 de kilograme, cu două feluri de carne, cartofi şi legume din belşug a asigurat peste 800 de porţii generoase pentru gurmanzi.

Majoretele, tarafurile şi ansamblurile folclorice de dansatori întreţin buna dispoziţie pe toată durata festivalului, care se va încheia duminică, la căderea nopţii.

"Sunt atâtea mâncăruri bune că nu ştiu dacă voi putea gusta din toate, dar cu siguranţă că la fiecare cort voi bea câte un pahar de palincă. Palinca de Dealu este cea mai bună, are savoarea locului, nicăieri nu simţi acest gust şi merită ca fiecare să vină măcar o dată aici, să guste”, a remarcat Antal Istvan, unul dintre participanţii la festivalul prunelor.

Popularitatea festivalului ajuns la cea de-a opta ediţie a crescut de-a lungul timpului, anul acesta bucurându-se de oaspeţi nu numai din ţară, ci şi din Ungaria, Slovacia şi Germania.

"În aceste trei zile de festival încercăm să aducem la Dealu cât mai mulţi turişti, să afle unde trăim, cum trăim şi să guste din prunele noastre, o valoare de prim rang care promovează localitatea, alături de tradiţiile arhitecturale, culturale şi meşteşugăreşti care pun în valoare comunitatea noastră”, spune primarul Bálint Elemér-Imre.

Statornicie şi credinţă

Satul Dealu numără aproximativ 2.000 de oameni, etnici maghiari care se declară secui, oameni cuminţi, muncitori şi paşnici. În ultimii 16 ani şi-au ales acelaşi primar, care să le dirijeze destinele către un trai mai bun.

"Este om destoinic primarul nostru, a făcut multe şi de-aia l-am votat mereu”, a spus Boldizsar István, un localnic în vârstă de 86 de ani.

Edilul a cântărit posibilităţile aflate la îndemână şi a pus la punct o strategie de dezvoltare a turismului în zona impresionant de frumoasă din punct de vedere peisagistic. A inventariat toate valorile cuturale, a promovat tradiţiile locale înfrumuseţând intrările gospodăriilor cu porţi secuieşti cioplite în lemn şi piatră după specificul locului, a amenajat, prin proiecte cu finanţare europeană, un centru de vizitare turistică într-o gospodărie de 200 de ani, reconstruită şi un muzeu al uneltelor care au rezistat trecerii secolelor, folosite de localnici de-a lungul vremii.

Turiştii străini care vizitează zona sunt impresionaţi de bătrânii meşteşugari ai satului, care le prezintă şi îi invită să cioplească, împreună, flori în lemn, să participe la prelucrarea inului şi a cânepii sau la prepararea pâinii de casă cu cartofi, coaptă pe vatră.

Primarul a speculat la maxim şi potenţialul natural al zonei, a construit un observator la 1.000 de metri altitudine, de unde se poate vedea o jumătate din Transilvania când este vreme bună şi tot acolo a amenajat un loc de picnic, unde sute de oameni urcă pentru un grătar în aer liber şi o privelişte care taie răsuflarea.

La iarnă, intenţionează să amenajeze o pârtie de schi lungă de 1.200 de metri, împreună cu composesoratul din localitate, care a identificat deja locul potrivit.

Deşi pare greu de crezut, în satul cu 2.000 de locuitori există o Asociaţie de Turism şi opt pensiuni omologate, cu 250 de locuri de cazare, care primesc anual bani de la Primărie pentru organizarea şi derularea activităţilor destinate oaspeţilor din ţară şi de peste hotare. Şi toate eforturile se canalizează pentru păstrarea şi închegarea comunităţii, pentru crearea de locuri de muncă "acasă”.

"În ziua de astăzi, cea mai mare problemă este destrămarea comunităţii. Facem eforturi să îi ţinem pe oameni acasă, în special pe tineri. În ultimii 16 ani, cel mai important rezultat este că am reuşit să ne coagulăm într-o comunitate unită, sănătoasă şi de viitor”, a declarat primarul.

Iar statisticile puse la dispoziţie de Primăria Dealu confirmă spusele acestuia. Începând din 1996 şi până în prezent au fost eliberate 480 de autorizaţii de construcţie la nivelul comunei, dintre care jumătate în satul Dealu, numărul populaţiei a înregistrat creşteri, chiar dacă nu sunt spectaculoase şi au fost oficiate 270 de căsătorii.

"Avem oameni credincioşi în comună, păstrători ai valorilor morale şi creştine, care umplu biserica de trei ori într-o zi de duminică, oameni care vor să se fie statornici pe locul unde au trăit bunicii bunicilor lor”, a afirmat Bálint Elemér-Imre.

Nimic nu le-a zdruncinat credinţa, nici atunci când au fost obligaţi să renunţe la ea. Cel mai vârstnic învăţător al satului a povestit că în anul 1660, populaţia de rit romano-catolic a fost obligată să treacă la religia reformată, dar nu a durat decâ una sau două generaţii până când oamenii s-au întors la catolicism.

"Biserica noastră a fost şi a rămas stâlpul de bază al comunităţii. Un alt exemplu este cel al capelei din sudul satului, construită în 1734 şi distrusă în 1783 din ordinal arhiepiscopului Transilvaniei, Batthyanyi Ignac, pe motiv ca a găsit aici oameni care nu au avut un comportament adecvat Scripturii. Nu ne-am lăsat şi am ridicat-o din nou”, a relatat învăţătorul.

Legenda satului Dealu

Legenda locului, culeasă din folclorul local de etnografii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale spune că în anul 1100, când regale Ladislau s-a ridicat cu oaste puternică împotriva cumanilor care au atacat şi prădat satele din zonă, a poposit, cu oştenii răniţi şi grav bolnavi în satul Dealu, pentru un răgaz de refacere şi odihnă.

Mâhnit, regele a înfipt sabia în terenul stâncos, a îngnunchiat şi l-a rugat pe Dumnezeu să îi însănătoşească soldaţii.

Când a terminat rugăciunea, a scos sabia din pământ şi deîndată a ţâşnit din acel loc un izvor cu apă curată, limpede şi rece , cu care ostaşii şi-au astâmpărat setea şi şi-au curăţat rănile, vindecându-se ca prin minune.

Lângă izvorul cu puteri vindecătoare a fost ridicată o capelă, cea care avea să fie distrusă în 1783 şi reconstruită, devenită loc de pelerinaj.

În fiecare primăvară, în ziua Schimbării la Faţă, înainte de răsăritul soarelui, localnicii urcă la izvorul de lângă lăcaşul cultic şi istoric, unde curge izvorul de legendă. Se slală pe faţă şi iau în flacoane apa tămăduitoare şi pentru bolnavii de acasă, mulţumind Divinităţii şi rugându-se pentru comunitatea lor, să prindă rădăcini puternice precum pădurea de pruni care se răsfaţă sub razele soarelui ce coace roadele bogate, parfumate şi dulci ale toamnei.

 

 

sursa: descopera.ro

Certificat Web norton safe web valid rss rogers Revista Presei ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare ziare.org